Maraton de  soluții  pentru viitoarele orașe inteligente ale României la Dezbaterea Națională ”Different City – Smart City”

 

Revoluția digitală antrenează după sine o avalanșă de soluții pentru o viață economică și socială cât mai bună. Trăim și muncim în mediul pe care îl îngrijim, în spațiile pe care le întreținem, în orașe cât mai inteligente, unde toate facilitățile tehnologice sunt la îndemâna tuturor. Sunt gata orașele din România pentru amplul proces de transformare în orașe inteligente? Orașele sunt și au fost întotdeauna gata, important este ca ofertanții de soluții să se adapteze la nevoile concrete ale acestora, în condițiile impuse de specificitățile țării noastre.

Aceasta a fost principala concluzie în urma evenimentului maraton ”Different City-Smart City. Dezbatere Națională 2017-2020” organizat pe 24 și 25 octombrie 2017 în București. Așa cu reiese chiar din titlu, evenimentul a fost gândit ca un prilej de dezbatere națională, la care au luat parte peste 150 de invitați, dintre care 50 de primari și reprezentanți ai primăriilor și comunităților locale din întreaga țară, manageri și specialiști în servicii publice, precum și experți în români și internaționali în soluții pentru o administrarea modernă a orașelor.   

Știm cu toții că orice oraș din România are probleme cu infrastructura, cu fluidizarea traficului, cu parcările, cu iluminatul, cu securitatea publică, cu costurile supraîncărcate ale serviciilor utilitare sau cu reducerea poluării. Pe de altă parte, orașele nu sunt numai cartiere de blocuri sau zone rezidențiale. Pot fi și hub-uri pentru business, campusuri academice, centre culturale sau nuclee de știință. Pe măsura dezvoltării urbane e nevoie de redimensionarea serviciilor, estimarea dinamicii și controlul costurilor.

Aflată la a doua ediție, Dezbaterea și-a propus să ofere cadrul necesar promovării conceptului de Smart City și să contribuie la accelerarea fluxului de inovare la nivelul administrațiilor publice și a mediului de afaceri din România. Așa cum a reieșit din opiniile primarilor, putem constata că este o continuă nevoie de un parteneriat public-privat eficient, capabil să genereze, să coordoneze și să finalizeze proiecte Smart City, care să asigure o reală creștere a calității vieții în comunitățile urbane.

Prezență la nivel înalt

Evenimentul Dezbatere de la București a fost susținut de Ambasada Olandei, reprezentată de doamna ambasador Stella Ronner- Grubačić și a fost moderat de Marius Bostan, strategic advisor FNTM și fost Ministru al Comunicațiilor și Societății Informaționale. Importanța evenimentului a fost marcată de prezența actualului ministru al MCSI, domnul Lucian Șova, care a felicitat organizatorii pentru inițiativa acestei dezbateri, exprimându-și speranța că ”multe dintre problemele urbane aflate pe masa de lucru a primăriilor pot fi rezolvate prin adoptarea tehnologiilor și soluțiilor Smart City”.

În cuvântul său de deschidere, Marius Bostan s-a referit la principalele obiective ale Dezbaterii naționale printre care: accelerarea deciziilor autorităților publice pentru adoptarea soluțiilor smart în beneficiul cetățenilor și mediului de afaceri, promovarea soluțiilor inteligente pentru administrarea și funcționarea orașului și transformarea lui în Smart City cu ajutorul unor platforme și soluții specifice, precum și identificarea domeniilor de interes comun pentru viitoarele implementări și parteneriate.

„E timpul ca un public cât mai larg să afle că orașele pot fi inteligente sau ar trebui să fie. Primarii, manageri municipali, ar trebui să fie informați despre soluțiile existente care îi vor duce în rândul orașelor inteligente. Există și în România orașe care au intrat serios pe acest trend și care sunt exemplu de știut, de urmat. Apoi, cetățenii fiind informați, vor ști ce să ceară edililor și cum să participe și ei la acest efort. În acest mod vor putea grăbi adoptarea soluțiilor pentru Smart City”, a declarat Marius Bostan. ”Acum 2 ani în cadrul MCSI a fost elaborat un Ghidul Smart City pentru România. Ar fi deosebit de util ca acest Ghid să fie completat și actualizat conform nevoilor actuale ale primăriilor.”

Ambasada Olandei la București, reprezentată la eveniment prin chiar doamna ambasador Stella Ronner- Grubačić, este implicată activ în susținerea unor proiecte de dezvoltare a comunităților urbane, facilitând accesul administrației publice locale la informații despre soluții și tehnologii folosite cu succes în marile orașe din Olanda. ”În anul 2016, locuitorii din Amsterdam și-au alimentat vehiculele electrice cu energia echivalentă parcurgerii unei distanțe de 25 de milioane de km,” a afirmat doamna ambasador Ronner- Grubačić, subliniind importanța folosirii surselor de energie alternative pentru păstrarea unui mediu curat. Referindu-se la schimbul de experiență cu reprezentanții municipalităților din România, doamna ambasador a anunțat demararea unui program susținut de Guvernul olandez, prin care un grup de cca 10 primari din România să poată vizita câteva dintre cele mai importante orașe ale Olandei care beneficiază deja de facilități Smart City.

Administrație inteligentă – Cetățeni mulțumiți

Prima secțiune a Dezbaterii a avut ca tematică principală discutarea soluțiilor care pot facilita interacțiunea cetățenilor cu administrația publică, punându-se accentul pe soluții de eliminare a birocrației, digitizare a serviciilor publice, servicii de educație, sănătate și turism.

Moderatorul acestei secțiuni a fost Valentin Voinica, Manager Proiect la Primăria Alba Iulia, care a prezentat succint stadiul actual de dezvoltare al celui mai amplu proiect al municipal de tip Smart City al momentului. Cetățenii din Alba Iulia au în acest moment la dispoziție 62 de soluții în diferite stadii de implementare, iar numărul acestora sporește pe măsură ce noi facilități sunt adăugate la infrastructura de comunicare a orașului. Coloana vertebrală a sistemului Smart City este rețeaua de Internet în bandă largă, 4G/4G+, Wi-Fi și LoRaWAN. Rețeaua Wi-Fi include peste 228 puncte de acces în cetate și oraș și 15 puncte de acces în mijloace de transport în comun. Rețeaua dedicată obiectelor conectate la internet (IoT), LoRaWAN, acoperă prin 6 gateway-uri întregul oraș și conectează 150 de senzori de iluminat și apă. Această infrastructură deschisă are la bază o platformă open data prin intermediul căreia aplicațiile dezvoltate de start-up-urile partenere conectează autoritățile locale, localnicii, turiștii, precum și antreprenorii din Alba Iulia. În acest mod, infrastructura digitală a orașului facilitează noi oportunități, precum și o optimizare a resurselor locale. Se dorește ca anul viitor pe 1 decembrie, când vom aniversa cu toții 100 de Românie modernă, orașul digital Alba Iuia să dispună de peste 100 de soluții inteligente funcționale.

Manon Jutte, corporate strategist Alliander NV, Olanda

Principala prezentare a panelului a fost susținută de Manon Jutte, corporate strategist la Alliander NV, Olanda care s-a referit la studiul de caz al digitalizării orașului Amsterdam și la importanța pe care o au comunitățile locale în identificarea problemelor și generarea soluțiilor inteligente. Conceptul de bază care a servit la dezvoltarea digitală a orașului Amsterdam este focalizarea pe Democracy by Design. Încă de acum câțiva ani, primăria orașului Amsterdam a avut inițiativa înființării unui Smart Citizens Lab, instituție public-privată unde cele mai importante aspecte ale vieții civice sunt propuse și coordonate chiar de cetățeni. Împreună cu arhitecți, peisagiști, cercetători, locuitorii din Amsterdam participă direct la proiecte de purificare a aerului și a apei, limitare a zgomotului și reducerea poluării prin intermediul unor inițiative dedicate precum: cele mai bune canale pentru înot, cele mai pure trasee de parcurgere a orașului, sau care este cel mai liniștit cartier.

În cadrul aceleiași secțiuni,  Dell EMC – partener principal al evenimentului, reprezentat prin Valentina Frângu – Sales Team Leader Mid Market Division DELL EMC Romania, a prezentat o platformă deschisă de date, menită să ofere cetățenilor și organizațiilor o perspectivă de acces la datele administrației publice, precum informații despre poluarea mediului sau fluxurile de trafic. Orașele inteligente au nevoie de o infrastructură IT puternică și flexibilă. Prin toate companiile care sunt integrate grupului Dell la ora actuală, producătorul american este capabil să furnizeze întreaga gamă de soluții Edge, Fog și Cloud, care asigură buna administrare a platformei de date.

George Anghel, director general al Digitax a abordat problemele ridicate de transformarea digitală, precum și o noutate de ultim moment care rezolvă una dintre principalele probleme existente în administrarea publică: lipsa de interconectivitate între diferitele sisteme informatice, construite pe diferite platforme, în diferite stadii tehnologice. Bazată pe aplicații ce rulează în Cloud, platforma Digitax se bazează pe o interfață de front-end precum Ghiseul.ro, care permite tuturor instituțiilor publice dintr-o municipalitate să acționeze într-un mod ușor, rapid și interconectat.

Iuliana Leon, avocat senior la casa de avocatură Țucă, Zbârcea și Asociații a avut o expunere extrem de interesantă legată de utilizarea parteneriatelor de tip public-privat (PPP) pentru realizarea proiectelor Smart City.  Investitorii și finanțatori din România au salutat adoptarea legislației privitoare la parteneriatul public-privat. Legea 233/ 2016, cunoscută și ca Legea PPP a venit cu o serie de noutăți ce pot genera efecte importante în mediul economic, inclusiv asigurarea resurselor tehnice și financiare pentru proiecte de tip Smart City.

În încheierea prezentărilor din prima secțiune, Adrian Ilie, managing partner la Synergetics Corporation a prezentat o aplicație GIS pentru gestiunea datelor urbane și automatizarea serviciilor de urbanism. În acest moment birourile de urbanism din primăriile marilor orașe din România folosesc extrem de puțin soluțiile moderne de urbanism care oferă avantajul unei dezvoltări coerente pe termen mediu și lung, precum și realizarea unor proiecții ale diferitelor faze de dezvoltare a arealului municipal.

Smart Connectivity, Smart Citizens

A doua sesiune a evenimentului a fost dedicată soluțiilor de conectivitate, fără de care nu poate fi construită o infrastructură urbană inteligentă. Moderatorul Marius Bostan a subliniat importanța acestor categorii de soluții. Principalul invitat Adri Wischmann, specialist la compania IoT din Olanda, a apreciat că un oraș inteligent trebuie să se bazeze pe o mulțime de dispozitive inteligente interconectate și s-a referit la comunitatea internațională a utilizatorilor de rețele LoRaWAN. The Things Network reprezintă o inițiativă internațională, membră a comunității de dezvoltatori LoRaWAN care și-a propus crearea unei rețele a tuturor obiectelor conectate la Internet fără a avea nevoie de conexiuni 3G sau WiFi. Comunitatea The Things Network Bucharest și-a propus crearea unei infrastructuri pentru viitorul București Smart City, pornind de la un nucleu de bază, prin adăugarea a cel puțin unui gateway pentru fiecare membru al acestui nucleu și extinderea rețelei pentru sensibilizarea autorităților publice locale. În acest moment, comunitatea are 2 gatewayuri în București și unul în Popești Leordeni și 17 contributori. Amănunte pe site.

Adri Wischmann, Owner/ CTO IoT, Olanda

Prezentările acestei secțiuni au inclus o serie de soluții interesante, aplicabile și replicabile. Astfel, Șerban Țîr, vicepreședintele Different Angle Cluster a prezentat aplicația S3 City Guide App dezvoltată împreună cu Primăria Sectorului 3 a Capitalei. Disponibilă pentru moment doar pentru utilizatorii iPhone, aplicația oferă locuitorilor Sectorului 3 o serie de informații și instrumente de interes practic legate de relația cu autoritățile publice din acest sector. Radu Munteanu, director IT la Sectorul 3 a făcut o scurtă prezentare a utilității unei astfel de aplicații și la principalele elemente necesare pentru implementare.

Alexandru Nen – solution architect la Telekom România a prezentat al doilea proiect pilot derulat de operatorul de telefonie în Municipiul Constanța, într-un spațiu public situat în zona Sălii Sporturilor. La fel ca proiectul precedent realizat în 2016 împreună cu Primăria Sectorului 4 din București, locuitorii Constanței au la dispoziție soluții inteligente pentru identificarea și rezervarea unui loc de parcare, spoturi wi-fi, iluminat inteligent, camere de supraveghere a spațiului public, un sistem de alimentare a vehiculelor electrice, precum și un sistem de monitorizare a calității mediului. Nu s-a găsit încă o soluție optimă pentru a integra și funcțiile de plată a parcării prin telefonul mobil, dar există studii pentru rezolvarea acestei probleme.

Echipa Low Power Smart City Italia

Low Power Smart City Italia în parteneriat cu Universitatea Tor Vergata din Roma, ENEA (Institutul Național pentru Tehnologii Noi, Energie și pentru dezvoltare economică durabilă) și cu Centrul Național de Cercetare pentru Dezvoltare (CNR), au prezentat rezultatul cercetărilor de crearea a unor noi modalități de comunicare în domeniul eficienței energetice. Andrea Rodini, Simone Massimiani și Liliana Manea, specialiști la Low Power Smart City Italia au prezentat soluția Smart City: the future is connected with you. Firma italiană este specializată în construirea de dispozitive ce facilitează conexiunea, precum camere de supraveghere, spoturi wi-fi, panouri de informare pentru infrastructura de drumuri cu telecomandare de la distanță, echipamente inteligente pentru coordonarea traficului și puncte de încărcare pentru vehiculele electrice. Larga aplicabilitate a produselor fabricate de Low Power Smart City le recomandă pentru o multitudine de aplicații.

Bogdan Răduță, Chief Technology Officer Qualitance

De un interes deosebit  s-a bucurat prezentarea lui Bogdan Răduță, Chief Technology Officer la compania Qualitance, care a arătat două soluții Smart Building implementate deja în două orașe mari: o soluție de monitorizare a dispozitivelor medicale dintr-un spital din Chicago, precum și o soluție de rezervare a spațiilor utilitare din interiorul unui hub de business din Londra. Ambele soluții sunt bazate pe interconectarea și monitorizarea unor dispozitive IoT, rezultatele sistemelor de monitorizare implementate fiind extrem de favorabile pentru asigurarea economiilor de materiale și mijloace fixe și pentru o cât mai bună coordonare în spațiile comune. Lucrul de acasă și de la distanță creează premisele utilizării tot mai eficiente a unor astfel de incubatoare de business, care oferă întregul set de facilități absolut necesare pentru asigurarea eficienței și colaborării.

O prezență inedită la finalul secțiunii a 2-a a dezbaterii a avut-o Constantin Toma, primarul Municipiului Buzău care s-a referit la situația reală existentă în majoritatea primăriilor din țară și care poate să afecteze buna derulare a unor proiecte de tip Smart City. Conform opiniei domnului primar, totul pleacă de la prezența oamenilor în funcțiile cheie și de la calitatea profesională a acestora. Multe dintre primăriile locale se confruntă cu probleme administrative și birocratice, iar inițiativele locale sun lipsite de resurse umane și finanțare. Soluția optimă este ca furnizorii de soluții inteligente să meargă direct la sediile primăriilor și să studieze nevoile reale ale acestora, pentru a putea veni cu servicii localizate. Foarte importantă în acest demers este și susținerea comunităților locale, principalele beneficiare ale unor soluții inteligente.

Smart Street Lighting

Constantin Toma, primarul Municipiului Buzău

A treia sesiune a evenimentului dezbatere s-a concentrat pe soluțiile de iluminat inteligent. Secțiunea l-a avut ca moderator pe Adrian Ilie, managing partner la compania Synergetics. Autoritățile publice preocupate de iluminatul stradal eficient, adaptat nevoilor specifice au la dispoziție  multitudine de soluții. Compania TVILIGHT BV din Olanda împreună cu firmele românești Total Strada și Cybernetics  International, au prezentat  soluții de iluminat public inteligent, care permit adaptarea automată a intensității luminoase în funcție de trafic și monitorizarea în timp real. Participări interesante la acest panel au mai avut Paulina Mitrea, Coordonatorul grupului Brained City din cadrul Cluster Cluj IT, viceprimarul Sectorului 2 Cristian Dan și City Managerul municipiului Călărași, Valentin Deculescu.

Soluții verzi pentru un mediu curat

A patra secțiune a evenimentului a fost dedicată soluțiilor de protecție a mediului, a căror importanță a fost susținută de Leon Smet, secretar Royal Anthos, Olanda, care s-a referit la valoarea adăugată indusă de tehnologiile green în proiectele urbane. Una dintre cele mai acute probleme ale municipalităților este reciclarea deșeurilor rezultate din activitățile casnice și industriale. Una dintre soluțiile din domeniul managementului deșeurilor a fost prezentată de Anda Stancu de la Green Group, care a vorbit despre SIGUREC, o soluție inteligentă pentru colectare selectivă a deșeurilor reciclabile. Una dintre problemele asociate acestui domeniu este gestionarea eficientă a recipientelor de colectare a gunoaielor. Mădălina Smochină de la  Arctos Innovation a prezentat un sistem inteligent de cântărire și identificare a pubelelor utilizate în cadrul unei comunități. Interesantă prezentarea susținută de Dragoș Bâlcu, Business Development Manager la Intrarom, care s-a referit la transformarea de la inteligent la genial, într-o abordare holistică a conceptul de Smart City.

O altă problemă de care se lovesc în mod frecvent toate proiectele comunitare este asigurarea finanțării. În condițiile în care accesul la proiectele europene este destul de anevoios, e permanentă nevoie de alte surse, care ar putea fi eventual susținute prin diferențe de la bugetele locale. Compania Avisso reprezenată la evenimntul dezbatere de Mirabela Miron, CEO Avisso e specializată în servicii de consultanță financiară pentru proiecte comunitare, fiind gata să ofere celor interesați soluții de susținere financiară a proiectelor Smart City.

A doua zi a Dezbaterii a fost dedicată unor întâlniri bilaterale de afaceri, într-un spațiu organizat, oferind participanților ocazia de a discuta chestiuni concrete despre soluțiile prezentate în cadrul evenimentului, care să ajute la demararea și accelerarea proceselor de implementare a soluțiilor Smart City. Întâlnirile bilaterale sau pe grupuri de interese au constituit totodată un bun prilej pentru stabilirea de noi conexiuni, dar și un punct de plecare pentru viitoare parteneriate.

Cei interesați de alte detalii despre eveniment, agendă, vorbitori și companiile participante pot accesa pagina oficială a Dezbaterii: https://concordcom.ro/evenimente/smart-city-2/. Dezbaterile au fost transmise LIVE pe pagina de Facebook Calea Europeană, iar pe siteul www.caleaeuropeana.ro pot fi urmărite înregistrările video le celor 4 secțiuni principale

Dezbaterea a beneficiat de suportul direct al Ambasadei Olandei la București și a avut ca Partener Principal compania Dell EMC.

Parteneri Silver: Telekom România, Digitax, Low Power Smart City Italia, Green Grup, Arctos, TVILIGHT Olanda, Cybernetics International, Aedillia Olanda, Synergetics Corporation, Avisso.

Parteneri: Țucă Zbârcea și Asociații, Intrarom, VMB Partners

Organizatori: Concord Communication, Different Angle Cluster, Fundația Națională a Tinerilor Manageri

Concluzionând, România are un potențial urban promițător și este o piață extraordinară pentru soluțiile și serviciile Smart City. Dar să nu uităm că  ”Smart City” nu este numai o etichetă pe care o poate afișa orice primărie care a demarat un proiect de modernizare. Smart City este o atestare a faptului că o comunitate urbană a reușit să facă pași importanți în procesul de transformare digitală. Un oraș inteligent este reprezentat în primul rând de comunitățile inteligente care locuiesc și muncesc într-un areal urban. Haideți să capacităm toate forțele interesate și să cristalizăm comunitățile inteligente. Proiectele și soluțiile vor veni după aceea în mod natural…

Sursă fotografii: Concord Communication

Advertisements
%d bloggers like this: