A APĂRUT CATALOGUL GDPR PRACTIC: PREMIERĂ PENTRU ROMÂNIA

Trustul de presă AGORA Group și platforma de knowledge cloudmania anunță publicarea Catalogului GDPR PRACTIC  – primul proiect editorial din România care combină un Ghid practic de implementare GDPR cu oferte de servicii și soluții pentru asigurarea conformității cu prevederile GDPR. Catalogul GDPR Practic este al doilea Catalog GDPR după cel apărut în Octombrie 2017 și se înscrie în seria de ghiduri ”Catalog Cloud Computing Romania”, ajunsă la a 8-a ediție.  

 

Regulamentul EU 2016 – 679 reprezintă cea mai importantă modificare a legislației privind protecția datelor personale în UE și la nivel global. 2018 va fi un an cu multă agitație, cu implicații majore nu numai pentru zona de IT, ci și pentru organizațiile guvernamentale și operatorii de date din orice industrie. Căci, până la urmă, toți suntem operatori și procesatori de date și toți ne vom supune acelorași reguli.

Cu șase luni înainte de intrarea în vigoare a GDPR piața românească era destul de conștientă de importanța momentului. Peste 64% dintre operatorii de date nu făcuseră un plan de implementare,  72% nu organizaseră instructaje GDPR interne, iar 89% nu începuseră reevaluarea contractelor cu furnizorii și clienții.

Pornind de la această realitate și văzând succesul cu care a fost primit primul Catalog GDPR Ready în octombrie 2017, am decis să continăm susținerea operatorilor de date din România, făcând ceva mai mult decât o simplă sensibilizare și conștientizare. În acest spirit, a doua ediție a Catalogului GDPR este dedicată proceselor și soluțiilor de protecție a datelor personale, cu focalizare pe aspectele practice ale implementării procesului de conformitate GDPR.

Ca și ediția precedentă, Catalogul GDPR Practic e format din două părți:

  • GHIDUL DE IMPLEMENTARE GDPR – bazat pe o serie de recomandări de abordare practică a unui proiect de implementare GDPR;
  • Un CATALOG DE OFERTE pentru soluții compatibile GDPR, servicii de consultanță, audit și certificare disponibile la ora actuală pe piața din România.

 

Catalogul poate fi citit online la adresa: https://issuu.com/agoramedia/docs/catalog_cloud_2018_ed_8_gdpr

 

”Ghidul de implementare GDPR” conține 50 de întrebări și răspunsuri ce abordează probleme concrete ale unui proiect de implementare GDPR precum și o serie de valoroase recomandări pentru operatorii și procesatorii locali oferite de specialiști GDPR cu o bogată experiență în protecția și confidențialitatea datelor personale. Printre subiectele de larg interes care sunt discutate în acest Ghid amintim:

  • Ce este un proiect GDPR?
  • Care sunt fazele unui proces de implementare?
  • Cum alegem un DPO?
  • Cum facem maparea datelor?
  • Care sunt rolurile operatorilor și procesatorilor?
  • Avem nevoie de o analiza de impact?
  • Cît de importanță este Analiza de risc?
  • Cum gestionăm managementul incidentelor?
  • Cine, când și cui raportează?
  • Cum se face transferul internațional de date?

Ghidul este însoțit de recomandările unor specialiști din diferite domenii, precum servicii juridice – Andreea Lisievici și Dana Cristina Matache, soluții și management IT – Fernanda Velter și Yugo Neumorni sau servicii de consultanță: Tudor Galoș. Desigur că un astfel de ghid nu poate aborda în extenso toate procedurile și nici nu ne propunem să oferim rețete. Ghidul prezintă esența proceselor absolut necesare într-un proiect de implementare, care indiferent de ordinea abordării trebuie făcute. Și trebuie făcute bine. Căci atingerea conformității GDPR nu este un examen pentru a dovedi faptul că suntem în stare să asigurăm protecția datelor personale.  Nu este o barieră de depășit.  Este o țintă către un nivel superior de organizare și funcționare. GDPR este un certificat de încredere pe viață. Pe tot ciclul de viață al unui proces de business.

A doua secțiune este Catalogul de oferte pentru asigurarea conformității GDPR promovate de vendori, integratori și distribuitori de soluții și servicii de securitatea informației, pachete de servicii asigurate de case de avocatură, companii de consultanță și firme specializate în instruire și certificări. Le mulțumim partenerilor de la ASBIS, Brinel, Deloitte, ESET, Essensys Software, IBM, Ingram Micro, Kingston Technology, Privacy One, Q-EAST Software, Romsym Data, Tryamm, Veritas și Zitec  pentru că au participat alături de noi la acest proiect.

Publicarea Catalogului GDPR face parte din inițiativa GDPR Ready  care reunește o mare diversitate de proiecte și activități menite să ajute operatorii și procesatorii de date personale din România:

  • Articole GDPR Explicitat – serie de 15 articole publicate pe site-ul cloud☁mania
  • Ghidul de orientare rapidă din Catalogul GDPR Ready – octombrie 2017
  • Ghidul de implementare GDPR din Catalogul GDPR Practic – martie 2018
  • Broșuri și eBook-uri
  • Studii de piață și analize
  • Grup de discuții GDPR Ready pe LinkedIn
  • Parteneriate media
  • Organizare Evenimente GDPR
  • Moderare paneluri GDPR
  • Ședințe de instruire GDPR pentru organizații
  • Recomandări și consiliere companii de IT ”Let’s talk about GDPR”

 

Inițiativa GDPR Ready!  își propune să asigure un transfer deschis de know-how către toți cei interesați de asigurarea conformității cu Regulamentul Uniunii Europene 679/ 2016, care va intra în vigoare pe 25 mai 2018. Pentru operatorii și procesatorii de date personale obținerea conformității GDPR la nivel organizațional presupune un proces extrem de complex ce începe cu înțelegerea datelor senzitive și a locației lor, accesului la date și procesele de business în care se utilizează. Prin GDPR Ready! aveți acces la toate resursele necesare pentru înțelegerea implicațiilor noilor prevederi ale acestui Regulament, evaluarea acțiunilor care se impun la nivel de organizație și punerea lor în practică sub cele mai bune auspicii.

Advertisements

A APĂRUT PRIMUL CATALOG GDPR DIN ROMÂNIA

Trustul de presă AGORA Group și platforma de knowledge cloud☁mania anunță publicarea Catalogului GDPR Ready – primul proiect editorial din România dedicat prezentării ofertelor de servicii și soluții pentru asigurarea conformității cu prevederile GDPR. Catalogul GDPR Ready face parte din seria de ghiduri ”Catalog Cloud Computing Romania”, ajunsă la a 7-a ediție și este o componentă esențială a inițiativei ”GDPR Ready!”

Faceți click pe coperta pentru a citi Catalogul GDPR online!

Din mai 2016 când Parlamentul European a aprobat Regulamentul EU 2016 – 679, GDPR a devenit cuvântul de ordine în toate mediile de business, tehnologice și sociale. Noul Regulament reprezintă cea mai importantă modificare a legislației privind protecția datelor personale în UE și la nivel global. 2018 va fi un an cu multă agitație, cu implicații majore nu numai pentru zona de IT, ci și pentru organizațiile guvernamentale și operatorii de date din orice industrie. Căci, până la urmă, toți suntem procesatori de date și toți ne vom supune acelorași reguli.

Deși este prin excelență tehnologică, industria IT este unul dintre domeniile în care realizarea conformității cu noul Regulament poate ridica cele mai mari probleme. Marea majoritate a companiilor sunt conștiente de importanța strategică a alinierii la prevederile GDPR, dar foarte puține sunt cu adevărat pregătite de acțiune. Ce au de făcut furnizorii de Cloud pentru a oferi servicii conforme cu GDPR? Dar operatorii de centre de date? Dar companiile de eCommerce și procesatorii de plăți online? Dar firmele de distribuție, canalele de reselleri și retailerii IT? Dar casele de software și ofertanții de servicii de call-center, consultanță, instruire și mentenanță? Există desigur multe lucruri comune pentru toate aceste domenii IT, dar și o multitudine de aspecte particulare.

Pe asta ne-am bazat când ne-am decis ca cea de-a 7 ediție a Catalogului Cloud Computing România să fie dedicată GDPR. Plecând de la vidul de cunoaștere și de coordonare din industria IT, am simțit nevoia editării unui Catalog GDPR Ready care să deservească și să ofere recomandări generale pentru operatorii de date din orice industrie. Catalogul GDPR Ready, este structurat în două părți:

  • Ghidul de orientare rapidă
  • Catalogul recomandărilor de soluții și servicii pentru asigurarea conformității GDPR.

”Ghidul de orientare rapidă” conține 60 de întrebări și răspunsuri structurate astfel încât să asigure o imagine de ansamblu asupra principalelor modificări prezentate de regulament, precum și a zonelor critice pe care trebuie să le cunoaștem în momentul pregătirii conformității, dar vine și cu o serie de recomandări oferite de experți internaționali, asociații guvernamentale și profesionale, precum și firme de analiză și cercetare.  Principalele Capitole acoperite de seria de întrebări despre conformitate se referă la:

  • Importanța GDPR
  • Scurt istoric al protecției datelor personale
  • Principiile GDPR
  • Drepturile persoanelor vizate
  • Protecția datelor personale
  • Evaluarea impactului
  • Transferul internațional de date
  • Asigurarea conformității
  • Notificarea breșelor de securitate și penalitățile aplicate

Ghidul este însoțit de recomandările unor experți care s-au referit la principalele direcții de acțiune pentru furnizorii de Cloud: Bart von Buitenen – managing partner White Wire, Ian Moyse – sales director Natterbox și Board member Cloud Industry Forum, Lucia Ștefan – manager consultant Archiva Ltd (UK) și Attle Skjekkeland – vicepreședinte AIIM Europe, precum și recomandările Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP), CERT.RO, ANSII + câțiva dintre membrii săi și IDC Romania.

A doua secțiune este Catalogul recomandările concrete legate de asigurarea conformității GDPR oferite de vendori, integratori și distribuitori de soluții și servicii de securitatea informației, pachete de servicii asigurate de case de avocatură, companii de consultanță și firme specializate în instruire și certificări. Le mulțumim partenerilor de la ALEF Distribution, Archiva Ltd., ASBIS, AxelSoft, Commvault, Info World, IXIA, Omega Trust, Provision, Relational, Romsym Data, RQM Certification, Star Storage, Tryamm și Zitec  pentru că au participat alături de noi la acest proiect.

Publicarea Catalogului GDPR face parte din inițiativa GDPR Ready care reunește o mare diversitate de proiecte și activități menite să ajute operatorii și procesatorii de date din România:

  • Articole GDPR Explicitat – serie de 15 articole publicate pe site-ul cloud☁mania
  • Ghidul de orientare rapidă din Catalogul GDPR
  • Broșuri și eBook-uri
  • Studii de piață și analize
  • Parteneriate media
  • Organizare Evenimente GDPR
  • Moderare paneluri GDPR
  • Ședințe de instruire
  • Recomandări și consiliere companii de IT

GDPR zice că organizațiile trebuie să fie conforme chiar începând cu data 25 mai 2018. Dacă vă gândiți că până atunci mai este suficient tip pentru a demara activitățile de implementare a măsurilor necesare pentru asigurarea conformității GDPR, trebuie să țineți cont de faptul că durata medie a unui proces poate fi de PATRU – CINCI luni, în funcție de mărimea organizației și a tipului de date personale procesat. E TIMPUL SĂ TRECEM LA ACȚIUNE CHIAR ACUM! Au mai rămas 215 zile!

 

%d bloggers like this: