CATALOG CLOUD COMPUTING – MOBILE CLOUD

http://ittrends.ro/2015/03/catalog-cloud-computing-romania-2015-editia-a-3-a/

Un tandem tehnologic cu mare impact într-o lume mobilă, mobilă, mobilă…

Asadar am ajuns la a 3-a editie a Catalogului, rod al colaborarii dintre Agora Group si cloud☁mania. Pentru actuala editie am ales ca tema principala solutiile de mobilitate in cloud.

De ce Mobile Cloud Computing? Vedeti in articolul de deschidere al catalogului, pe care il reiau mai jos.

Ce ne ofera Mobile Cloud Computing? Cititi Catalogul Cloud Computing – editia a 3-a, Mobile Cloud Computing!

Triada Cloud – Mobilitate – Internet of Things domină topuriler tendințelor cu impact strategic în dezvoltarea tehnologică, dar mai ales în remodelarea proceselor de business. Interferențele rezultate din suprapunerea fiecăruia dintre aceste concepte generează noi modele precum Mobile Cloud Computing –  pentru joncțiunea dintre Cloud și Mobilitate sau Fog Computing, o veritabilă punte între Cloud și IoT.

Capture CCC3Mizând pe deprinderile noastre individuale de consumatori digitali care generează dependența de accesul mobil la la datele și aplicațiile de business, am ales ca temă a celei de-a treia ediții a catalogului Cloud Computing soluțiile Mobile Cloud Computing. Dualismul Mobilitate – Cloud este motorul accesului ”3O” la date și aplicații (Oricând-Oriunde-Orice dispozitiv).

Există Mobilitate fără Cloud?  este o întrebare simbolică,  devenită leit-motiv editorial al acestui Catalog. O contribuție valoroasă la acest exercițiu conceptual am primit-o din partea unor oameni cu mare experiență în IT, manageri, specialiști, evangeliști,  cărora le mulțumim pentru competența răspunsurilor.

Este piața românească pregătită pentru soluțiile Mobile Cloud?  Răspunsul nu poate fi decât pozitiv din moment ce telefonia mobilă, accesul mobil la Internet și aplicațiile SaaS se numără printre soluțiile cu cel mai mare impact la utilizatorii locali. Dar cele mai pertinente răspunsuri speram să le găsiți în materialele de prezentare ale partenerilor noștri de Catalog, furnizori cu o mare diversitate de oferte și mai ales cu o bogată experiență pe piața din România.

Multumim tuturor celor care au participat la aceasta initiativa!

Related articles:

Image Source: ittrends.ro

 

 

Advertisements

MOBILITATEA CARE NE FACE DEPENDENTI DE… MOBILITATE

Companiile sunt nevoite să se orienteze către soluții mobile. Din motive practice evidente, utilizatorii au nevoie de aplicații pentru smart phone sau tablet, care să le permită să acceseze solutiile de business ale companiei. Accesul mobil la Cloud produce mutații în fluxurile de lucru și schimbă obiceiurile utilizatorilor.

Juniper Research arată că veniturile pieței de sisteme mobile bazate pe Cloud au crescut cu o rată anuală mai mare de 88%, cumulând în 2014 venituri de circa 9.5 miliarde US$, față de cele 400 milioane US$ apreciate la nivelul anului 2009. Această fenomenală creștere este antrenată de larga adopție a standardului HTML5, creșterea gradului de acoperire a rețelelor mobile broadband și de nevoia crescută pentru servicii colaborative de nivel enterprise.

mobilitatePotrivit  GfK Romania, peste 75% dintre companiile SMB din România apreciază serviciile Cloud pentru mobilitatea oferită angajaților care pot sincroniza și accesa datele companiei de oriunde, de pe orice dispozitive. Același studiu arată că cele mai folosite aplicații în Cloud sunt softurile de salarii, analiza datelor, programe pentru achiziții, finanțe și contabilitate, resurse umane, CRM/vânzări, management de proiect, aplicații de comunicare în Cloud și Email. 54% dintre IMM-urile care folosesc deja servicii de tip Cloud Computing au aplicațiile legate de salarii și analiza datelor în Cloud și 46% dintre ele au datele legate de achiziții.

Nu poate fi deci o surpriză faptul că bugetele pentru soluții mobile enterprise vor evolua mai rapid decât rata medie de dezvoltare a pieței IT. IDG Research Services estimează o creștere de peste 7% pentru anul următor. Peste 64% dintre marile companii cu peste 10000 de angajați sunt decise să investească în soluții de mobilitate, pentru care vor aloca bugete cu 17% mai mari față de anul trecut.

Conform unui studiu Alcatel – Lucent Bell Labs, peste 2,5 miliarde de oameni – adică 35% din populația actuală a globului – vor deține cel puțin un smartphone în 2015. Ceea ce face destul de plauzibilă estimarea Cisco, care apreciază că traficul mobil de date va crește în 2017 de peste 30 de ori față de anul 2012, ajungând la 134 exabytes – adică „1” urmat de 18 de ”zero”.

Acum câțiva ani IBM estima că în 2015 numărul de echipamente mobile care se pot conecta la Cloud va depăși incredibila valoare de 1 miliard de unități. Perspectivele de consum care apar aici se pot referi atât la uriașul potențial de aplicații de care au nevoie utilizatorii acestor echipamente, cât și potențialul de informație care poate fi receptată, analizată și utilizată, având ca sursă terminalele mobile.

Realitatea a bătut însă toate așteptările. Deși datele de piață sunt adeseori contradictorii, tendințele sunt clare: telefoanele inteligente și tabletele au cel mai accelerat ritm de creștere din piața. În decembrie 2013 Gartner aprecia că doar vânzările de telefoane smart se vor apropia în 2015 de dublul acestei cifre, față de (doar) 325 de milioane de tablete, în timp ce totalul device-urilor mobile va depăși 2.6 miliarde de unități. Un studiu IDC din decembrie 2014 este mai puțin entuziast, ratele anuale de creștere fiind totuși la fel de impresionante. Potrivit IDC, numărul telefoanelor smart vândute în 2015 va depăși cifra de 1.4 miliarde de unități, în timp ce la o analiză a sistemelor de operare cu care sunt echipate aceste mobile Androidul domină net piața cu peste 82%, iar Apple IOS se apropie de 14% (Sursa: IDC Worldwide Quarterly Mobile Phone Tracker, December, 2014).

Experții chestionați de Pew Internet Project cred că până în anul 2020 majoritatea celor care folosesc în mod regulat aplicațiile de business pe Internet, vor lucra în mod constant cu aplicații sau servicii accesate prin Cloud. De exemplu, datele accesate și procesate printr-o aplicație de geolocație de pe o platformă mobilă nu trebuie să fie văzute și de alți utilizatori mobili. Politicile de securitate implementate deja de furnizorii de servicii Cloud pot fi configurate cu ușurință și pentru aplicațiile mobile în Cloud.

Concluzionand, cand e vorba de mobilitate ne asteptam ca viata sa bata toate asteptarile…

Continutul acestui articol este publicat si in Catalogul Cloud Computing – ed. a III-a, Mobile Cloud Computing

Image source: venturebeat.com

 

%d bloggers like this: