De ce e important să veniți la Smart City Alba Iulia 2018

Dezbaterea Smart City Alba Iulia 2018 va încerca să demonstreze că se poate. Se poate dezvolta în mod inteligent un oraș într-un timp foarte scurt. Peste 40 de companii își vor prezenta proiectele, inițiativele şi realizările. Un tur ghidat cu autobuzul ne va prezenta toate soluțiile smart city existente deja în Alba Iulia, așa cum funcționează ele. Demonstrații live vor avea loc în cetatea Alba Carolina.

Și toate acestea nu sunt întâmplătoare. Alba Iulia a fost primul oraș din România unde în urmă cu doi ani a fost inițiat un program ambițios de dezvoltare inteligentă. Au fost testate până acum peste 100 de soluții ale companiilor private, iar pe 8 şi 9 octombrie, în cadrul evenimentului Dezbatere Smart City Alba Iulia 2018, reprezentanții primăriilor, ai companiilor care oferă servicii către administrația publică și comunitate, ai mediului universitar și presă vor fi prezenți pentru a vedea rezultatele.

Mircea HAVA

„Pe termen scurt, primim oaspeți; pe termen lung, ne dorim să rămânem cu cât mai mulți parteneri şi proiecte puse în practică. Acesta este mesajul momentului, la foarte puțin timp distanță de prima reuniune a celor interesați să transforme ideile surprinzător de inovatoare în posibilități infinite. Alba Iulia este departe de a-şi fi împlinit destinul de a uni. Încă o face, într-un moment decisiv pentru cei care înțeleg că tehnologia, digitalizarea şi orientarea totală a administrațiilor în sensul acesta va însemna mai binele pe care ni-l dorim cu toții,” spune Mircea Hava, Primarul Municipiului Alba Iulia.

Diferența față de alte evenimente dedicate orașelor inteligente constă în faptul că participanții vor avea posibilitatea de a vedea în funcțiune, la fața locului, soluțiile smart city implementate la Alba Iulia: în oraș și în Cetatea Alba Carolina. Evenimentul va debuta cu vizitarea acestor soluții din domenii precum: administrație publică, mobilitate, mediu și utilități publice, educație, turism, sănătate, planificare urbană, inovație și afaceri locale. Apoi, vor urma două zile de dezbatere despre ceea ce s-a realizat la Alba Iulia și ce se poate face în continuare, ca un exemplu de urmat și pentru alte localități din România.

Marius BOSTAN

„În urmă cu doi ani și jumătate, împreună cu Mircea Hava am făcut o chemare către industrie să vină la Alba Iulia. Am plecat cu optimism și încredere în inteligența și patriotismul românilor, și așteptările noastre au fost mai mult decât împlinite. Deja peste 100 de soluții inteligente au făcut din Capitala de Suflet a Românilor și Capitala Inteligentă a Românilor”, spune Marius Bostan, Coordonator al Dezbaterii Naționale Smart City, inițiator al proiectului Alba Iulia Smart City.

Și-au anunțat participarea peste 30 de speakeri și multe companii dornice să-și prezinte realizările care au menirea de a transparentiza relația oamenilor cu administrația publică și de a aduce îmbunătățiri substanțiale în viaţa comunității. Dezbaterea Smart City Alba Iulia 2018 reprezintă o excelentă oportunitate pentru participanți de a vedea și testa servicii inovative de administrare inteligentă a orașelor, pentru afaceri, comunitate locală și turiști. Se vor promova soluții noi, îmbunătățite adaptate modelelor de business actuale și va fi creat cadrul oportun de relaționare și întâlnire a specialiștilor din domeniu. De asemenea, vor fi puse bazele unor parteneriate viitoare între reprezentanții companiilor și cei ai orașelor prezenți la eveniment.

Companiile prezente vor veni cu soluții noi şi vor demonstra cum un astfel de proiect dezvoltat pe bază de protocoale de colaborare public-private va conduce la integrarea lanțurilor valorice din diverse sectoare de activitate la nivel local și regional şi poate adapta cerințele și nevoile comunităților urbane, dar și cerințele actului administrativ. Totodată, în pauzele dintre sesiunile dezbaterii, partenerii din cadrul proiectului pilot Alba Iulia Smart City vor face demonstrații live cu echipamentele şi softurile pe care le testează în mediul real, în Alba Iulia.

Compania E.ON va prezenta preocupările sale constante privind depășirea graniței de furnizor tradițional de utilități pentru a oferi clienților soluții noi care să le facă viața mai ușoară. Contextul este dat de tendințele din noua lume a energiei, care înseamnă utilizarea tot mai frecventă a surselor regenerabile şi a rețelelor inteligente, a tehnologiei şi digitalizării pentru a lansa produse și servicii inovatoare. Conceptul E.ON Drive a fost lansat recent, prin  pachete de echipamente de încărcare a autovehiculelor electrice și servicii care răspund nevoilor specifice de pe piața de mobilitate electrică din România. „Lansarea acestui produs inovativ şi sustenabil, parte din noul concept E.ON Drive, este un pas important pentru E.ON şi se înscrie în strategia companiei de a oferi soluţii noi,  inovative, din afara zonei de utilităţi. Traseul inovării continuă cu dezvoltarea şi lansarea altor soluţii smart, prietenoase cu mediul şi adaptate nevoilor clienţilor noştri”, a declarat Andreea Ioniţă-Cirebea, Director Strategie, Pieţe şi Digitalizare E.ON România.

Clusterul Cluj IT, care s-a implicat cu peste 30 de soluții de Smart City pentru toți cei 12 piloni ai ecosistemului IT al orașului inteligent se poziționează ca unul dintre cei mai importanți parteneri de soluții Smart City ai Primăriei Alba Iulia. „Toate eforturile înglobate în toate aceste soluţii au fost, sunt şi vor fi direcţionate spre crearea unui ecosistem smart de soluţii conectate, configurabile astfel încât să poată adresa fiecare domeniu şi arie de activitate şi/sau vieţuire, de pe orice nivel din contextul ecosistemului urban”, a precizat Paulina Mitrea, coordonatorul Proiectului Smart City în cadrul Clusterului Cluj IT.

Cristian PAȚACHIA

Compania Orange va demonstra că la nivelul businessurilor, conceptul IoT – Internetul lucrurilor – promite să facă organizațiile mai agile și mai eficiente, ceea ce le permite să își crească capabilitățile de inovare, reinventând totodată relațiile acestora cu clienții. „Pentru orașe și comunități, acest lucru se traduce într-o nouă eră, cea «smart city», în care managementul serviciilor și resurselor publice va trece la un alt nivel. Orange a făcut deja pași importanți în această direcție, proiectul Alba Iulia Smart City fiind un exemplu relevant în acest sens. Ne vom concentra în continuare eforturile către oportunitățile de dezvoltare pe care soluțiile IoT le pot aduce”, a precizat Cristian Pațachia, Development & Innovation Manager, Orange Romania.

Valentina Frângu, CEE Lead Digital City, care va reprezenta Dell EMC România la acest eveniment, consideră că „gradul de digitalizare a unui oraș are o contribuție direct proporțională cu nivelul de fericire al cetățeanului de rând. Și în România, ralierea la tendințele europene de accelerare a folosirii tehnologiei în viața cetățenilor începe să producă efecte, chiar dacă încă la scară micro”.

Compania Telekom Romania, implicată în proiecte smart city destinate orașului Alba Iulia, dar și în alte orașe din țară, va fi reprezentată la Dezbaterea Smart City Alba Iulia 2018 și va propune administrațiilor publice soluții utile care să raspundă mai bine nevoilor specifice fiecarui oraș în parte. ”Expertiza avansata a grupului Deutsche Telekom în ceea ce privește alegerea și integrarea tehnologiilor Smart City, ne-a ajutat foarte mult în implementarea cu succes a multor proiecte. Am plecat, de asemenea, de la premisa că este responsabilitatea noastră să ne întălnim cu autoritățile locale și să le explicăm beneficiile pe care soluțiile inteligente le pot aduce la administrarea unui oraș.” a spus Dragoș Nedelea, Manager Dezvoltarea Afacerii ICT, Telekom Romania.

Microsoft România a implementat soluții smart pentru educație în Alba Iulia și va demonstra la Dezbaterea Smart City cum a venit în ajutorul elevilor și al profesorilor. „Microsoft Romania investește masiv în educație în acest an, atât în pregătirea profesorilor, cât și a elevilor, un exemplu relevant fiind programul Minecraft pentru Educație, prin intermediul căruia susține inițiativa Ministerului Educației Naționale de a introduce programarea într-un stadiu timpuriu al ciclului educațional”, a declarat Marilena Ionaşcu, Director Educație Microsoft România.

Înscrierile la eveniment se pot face pe website-ul www.smartcity.concordcom.ro, în limita locurilor disponibile.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.