ROSI 2000

Vă mai aduceţi aminte de ROSI?

Poate ca ROSI nu vă spune nimic, dar cu siguranţă Romanian Software Industry vă va trezi câteva amintiri legate de perioada în care industria romanească de software încerca să se definească…

ROSIDe ce important ROSI 2000 în istoria IT-ului din România? Pentru că reprezintă unul dintre primele momente ale afirmării asociaţiei companiilor de software din România (ANIS). În anul de graţie 2000, după ce tocmai trecusem cu success de faimoasa ameninţare Y2K, IDG România, într-o strânsă colaborare cu ANIS a realizat primul catalog international al industriei româneşti de software în format electronic, pe un CD care a fost distribuit în cadrul CeBIT 2000. Deşi de câţiva ani companiile interesante să se reprezinte la CeBIT puneau mână de la mână şi se adunau în standul comun organizat cu sprijinul ANCTI – embrionul MCTI de astăzi, în anul 2000 a fost pentru prima oară în care companiile româneştide software se puteau afirma ca o asociaţie unitară şi ca reprezentanţe ale unei şcoli şi a unei industrii care ulterior aveau să confime din plin.

Căci pe lângă catalogul electronic al companiilor de software şi descrierea succinta a peste 50 dintre acestea, ROSI 2000 conţinea şi primul manifest al ANIS către potenţialii clienţi şi colaboratori internaţionali, primul mesaj pentru afirmarea internatională a unei asociaţii care şi-a propus să aducă IT-ul în elita ramurilor economice şi a reuşit să includă industria de software între domeniile cu rol strategic în dezvoltarea economiei româneşti.

Am avut bucuria să particip şi să coordonez o bună parte din acest proiect…

Advertisements

PRESA IT – UN ADEVĂRAT MOTOR AL INDUSTRIEI

Remember IT…

Iata o serie de întamplări pe care mă gândesc să le arunc în Cloud. Şi am mai multe motive să iniţiez acest Remember IT.IT histroy

În primul rând, din dorinţa de a le înscrie ca mici repere în timp, pe scala istoriei IT din România şi de prin preajmă. Marea lor majoritate se leagă de o perioadă foarte dragă mie, cea în care am lucrat pentru IDG România… dar şi de anii următori…

În al doilea rând, pentru că am intrat în cel de-al 20- lea an din ceea ce se cheamă a doua experienţă profesională majora (după prima mea dragoste + geologia), deplin şi mult prea strâns legată de ceea ce se mai întâmplă prin IT…

În al treilea rând, din dorinţa de a reînvia o perioadă în care se întâmplau multe lucruri extraordinare pentru o ţărişoară mica precum România şi care, inevitabil, au marcat evoluţia industriei IT de astăzi…

În al patrulea rând, dintr-o dorinţă de a reda presei de IT şi în special presei scrise, un binemeritat loc în ierarhia valorilor care au contribuit la dezvoltarea industriei de astăzi, într-o perioadă în care istoria se scria la fiecare cinci minute.

Sper că am acordul Mihaelei Gorodcov şi al tuturor fostilor colegi împreună cu care am participat la această mare aventură legată de pionieratul presei IT din România. Noi cei de la IDG nu am fost singurii pionieri ai presei de specialitate şi dovadă stă pretenia care mă leagă de toţi cei cu care eram în aceeaşi barcă, indiferent de grupurile de presă sau publicaţiile unde semnam.

Toţi cei care va mai aduceţi aminte sunteţi invitaţi să participaţi şi voi cu comentarii şi cu posturi relevante despre această perioadă, care ne-a marcat şi care într-un fel, ne-a format pe mulţi dintre noi.

Dar să lasăm pălăvrăgeala şi să-i dăm drumul la treabă!

Citiţi următoarele posturi!

%d bloggers like this: