Daca sunteti interesati de modul in care poate fi folosita in mod creator aptitudinea unora pentru colaborare in mediile sociale, puteti citi articolul “Cum poti creste eficienta angajatilor lasandu-i sa zburde in social media”, publicat in numarul de noiembrie al revistei IT Trends. Articolul reprezinta o revenire la un subiect mai vechi, dar de continua actualitate: integrarea principalelor functionalitati ale mediilor sociale (si mai mult de atat) in platformele de comunicare si colaborare enterprise.
Acum mai mult de doi ani, scriam despre oportunitățile pe care le oferă social media pentru companii, comentând o dezbatere online legată de eficiența angajaților care au acces la open media și la rețelele sociale în timpul orelor de program și de pe computerele de la birou. Concluzia dezbaterii a fost că pentru multe dintre situațiile în care navigarea prin mediile sociale poate ridica probleme de eficiență, există mai multe soluții, dar că cele mai realiste se bazează pe experiența managementului și că totul se rezumă la o problemă de încredere din partea angajatorului. Un bun manager poate lesne estima cât timp pierd angajaţii în Social Media în alte scopuri decât cele de business şi poate aplica politici individuale flexibile de eficientizare (vezi articolul ”Voi cât timp pierdeți în social media?”, revista IT Trends, Februarie 2011).
Ce s-a mai întâmplat cu mediile sociale pentru companii în ultimii doi ani?
Ei bine, cam 80% dintre companii nu mai restricționează accesul la Internet. Ceea ce e un lucru bun. Înseamnă ca a crescut nivelul de încredere.
O bună parte din cei care puneau filtre pentru adresele de Web, le aplică și acum, perseverând în ideea că angajatul nu trebuie să aibă acces decât la ferestrele aplicațiilor de care are nevoie și cam tot ce ține de comunicarea internă poate fi găsit la panourile de afișaj de la sala copiatoarelor sau de la cantină.
O altă parte de companii din această categorie a realizat importanța comunicării interne și a investit în platforme Intranet, unde mai fiecare angajat poate să își planifice și să își administreze singur zilele de concediu, poate avea acces la documente interne de interes comun sau individual și poate participa cu idei creatoare la mici campanii de brainstorming pentru identificarea celei mai bune locație pentru petrecerea de Crăciun…
Dar cea mai mare transformare s-a produs la nivelul aplicațiilor enterprise, care au asimilat platformele de comunicare specifice mediilor sociale și le-au adaptat rigorilor organizaționale. Iar dacă înainte, un manager avea nevoie de puțin fler și de câteva instrumente business intelligence pentru a monitoriza prezența online a angajaților, acum are la dispoziție o adevărată platformă social media internă care poate și privită ca o extindere a modulelor curente de CRM.
Cunoscute sub denumirea generică de platforme Enterprise Social Relationship, aceste soluții au creat o nouă industrie apreciată la peste 6 miliarde de dolari în 2016. Aici putem întâlni o serie întreagă de soluții, de la extensii CRM ale unor producători consacrați, precum Oracle Social Relationship Management sau SAP StrimWork, la programe dedicate și medii integrate realizate de start-upuri precum Yammer, o platformă social media pentru companii lansată încă din 2008 și cumpărată de Microsoft în iunie 2012. Alte nume noi, mai mult sau mai puțin exotice din această zonă ar mai fi: Atlassain, blueKiwi, IGLOO, Mzinga, Saba, SuccessFactors sau TWiki.
Cititi integral articolul “Cum poti creste eficienta angajatilor lasandu-i sa zburde in social media”, pentru a vedea care sunt cele 10 componente esențiale ale unei platforme Enterprise Social Relationship.
Sursa: “Cum poti creste eficienta angajatilor lasandu-i sa zburde in social media”, IT Trends, Noiembrie 2013
Related posts:
”Voi cat timp pierdeti zilnic trancanind in social media?”, IT Trends, Februarie 2011
”Voi cat timp pierdeti in social media?”, cloud☁mania, Iulie 2013
Photo source: thinkinc.com