Ca și în cazul altor tehnologii considerate disruptive, sistemele Internet of Things (IoT) vor genera o serie de mutații care vor afecta modelele de business tradiționale și obiceiurile noastre de fiecare zi.
Se zice că inventatorul Nikola Tesla a făcut o predicție care i-a șocat pe contemporanii săi victorieni: “Când transmisiile fără fir vor deveni o realitate curentă, Pământul se va transforma într-un creier imens, capabil să răspundă prin oricare dintre părțile sale.” Nu am apucat să verific dacă Tesla chiar a spus asta, dar oricine ar fi făcut asta are un pic de dreptate. Astăzi la un secol distanță și în plină revoluție digitală, noțiunea de ”creier global” imaginată de Tesla nu mai este o utopie. Internetul a devenit rețeaua rețelelor și datorită noilor tehnologii de propagare wireless bazate pe conectori, triggeri, actuatori, taguri RFID, locatori GPS sau accelerometre. Peste 5 miliarde de astfel de dispozitive servesc deja comunicațiile IoT, care sunt responsabile de așa numita ”transfigurare a lucrurilor comune”, adică obiecte și dispozitive pe care le folosim deja dar care prin transformarea în surse permanente de informații își vor lărgi considerabil aria de aplicabilitate.
Mulți consideră însă că prin conectarea oamenilor cu alți oameni sau alte obiecte, fiecare dintre noi devenim componente ale acestui ”things” din conceptul IoT. Cu alte cuvinte, oamenii sunt parte din IoT. Într-o comparație intuitivă se poate spune că în mult-discutatul model de business lansat de Uber, atât pasagerii, cât și șoferii sunt surse IoT “things,” conectate prin dispozitivele lor mobile.

În bună parte, comportamentul nostru cotidian e influențat de obiceiuri consolidate în timp, iar fiecare nouă intruziune are nevoie de o perioadă de timp pentru a fi asimilată. În următoarea perioadă e clar că vom deveni tot mai dependenți de micile noastre ”smart devices” care ne vor face viața mai ușoară și implicit pe noi mai inteligenți (din fericire nu pe toți…) Cu alte cuvinte, sistemele IoT au menirea de a îmbunătăți natura umană. Este timpul să fim pregătiți pentru asta… și pentru ceea ce urmează.
Avem deja certitudinea că ne îndreptăm spre o lume supe-conectată. Piața Internet of Things (IoT) este pe cale să explodeze, fiind antrenată în special de către piața de consum, unde numărul de ”jucărioare inteligente” cu senzori și adrese IP se multiplică exponențial, de la brățări de fitness la frigiderele inteligente. Gartner zice că aproape 21 de miliarde de unități IoT-ready vor funcționa în anul 2020. Asta înseamnă o medie de 3,3 dispozitive pentru fiecare bărbat, femeie sau copil de pe planetă… Iar în acest calcul nu sunt incluse peste 7,3 miliarde de dispozitive smartphone și tablete…
Chiar zilele astea, la Gartner Symposium/ITxpo 2015 de la Barcelona s-a discutat și despre impactul sistemelor IoT în peisajul de business al economiei digitale. Cu această ocazie a fost anunțat și cel mai recent forecast al analiștilor Gartner pentru o piață care prevede peste 6,5 miliarde de entități conectate în 2016 la nivel global, adică o creștere de 30% față de acest an, cu o evoluție ce va depăși 20,8 miliarde de unități până în 2020. La nivelul anului viitor, 5,5 milioane de noi receptori IoT vor fi conectați în fiecare zi, pe o piață de servicii IoT estimată la 235 miliarde de dolari.
Image Source: Gartner Symposium/ITexpo 2015 Barcelona